#ÎNSTAREDEBINE este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de peste 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România.

Program de finantare In Stare De Bine

Rezultate 2024:

0

de ONG-uri finanțate prin 22 de proiecte

0

de persoane implicate direct în activitățile proiectelor (75% copii)

0

de persoane implicate indirect prin proiecte

0

de localități în care s-au desfășurat activități comunitare simultan

0
%

dintre intervenții au avut loc în comunități rurale

0

de județe în care s-au făcut activități + București

0

de evenimente publice realizate în cadrul proiectelor

0

parteneriate cu instituții publice (45% sunt școli publice)

Programul de finanțare

Programul de finanțare a debutat în cea de-a șaptea ediție în martie 2024, cu un buget pentru anul 2025 de 5.000.000 lei, echivalentul a aproximativ 1 milion de euro. Programul a fost structurat în trei apeluri de proiecte, iar primele două apeluri dedicate anului 2024 au avut ca temă transversală abordarea comunitară participativă. Aceasta a presupus ca proiectele să răspundă nevoilor și provocărilor comunităților locale vulnerabile sau ale grupurilor vulnerabile din cadrul acestora, implicând totodată membrii comunității în mod activ și semnificativ în identificarea și rezolvarea problemelor. Granturile acordate în cadrul Apelului 1 au avut valori între 50.000 și 300.000 lei, cu un buget total de 2.250.000 lei, în timp ce Apelul 2 a oferit finanțări între 50.000 și 250.000 lei, pentru un buget total de 1.750.000 lei. În cadrul celor două apeluri au fost înscrise în total 384 de propuneri de proiect.

Procesul de evaluare a fost realizat prin implicarea atât a organizațiilor participante, cât și a membrilor comitetului de selecție din cadrul Kaufland România, organizându-se sesiuni de pitch în care proiectele erau prezentate structurat în fața unui comitet compus din reprezentanți FDSC și ai Kaufland România. Aceste sesiuni au creat oportunitatea de a aduce în dialog reprezentanți ai mediului de business și ai mediului ONG, facilitând astfel schimbul de idei și selecția celor mai relevante proiecte. Din cele 30 de proiecte prezentate în cadrul pitch-urilor, 16 au fost selectate și finanțate.

Componenta de dezvoltare a sustenabilității organizațiilor

Deși în cadrul celei de-a șaptea ediții a programului „În Stare de Bine” nu a existat o alocare distinctă dedicată dezvoltării organizaționale, au fost integrate elemente în această direcție în implementarea proiectelor finanțate prin primele două apeluri. Astfel, proiectele finanțate în cadrul Apelurilor 1 și 2 au avut opțiunea de a direcționa până la 10% din bugetul solicitat către activități de dezvoltare organizațională, identificate și analizate pe parcursul implementării proiectului. În acest mod, organizațiile neguvernamentale au avut oportunitatea de a „rezerva” o parte din bugetul proiectului pentru activități care să sprijine consolidarea și creșterea lor la nivel organizațional.

Un număr de 10 organizații au valorificat această oportunitate. Pentru fiecare dintre acestea, procesul a inclus realizarea unei analize organizaționale, urmată de discuții cu un expert în dezvoltare organizațională din cadrul echipei FDSC și de definirea împreună a elementelor ce urmau să fie îmbunătățite cu ajutorul bugetului alocat. În urma acestor procese de consultanță, organizațiile au optat pentru activități precum procese sau retreat-uri de planificare strategică, elaborarea unei strategii de fundraising sau planificarea activității de atragere de fonduri.

Activități de comunicare a programului

Conceptul celei de-a șaptea ediții a programului „În Stare de Bine” pune în prim-plan capacitatea comunităților vulnerabile de a se transforma și de a se conecta, evidențiind curajul acestora de a-și recunoaște dificultățile, de a-și asuma vulnerabilitățile și de a căuta soluții. Mesajul central al ediției subliniază ideea că o societate sănătoasă se construiește în timp, cu răbdare și grijă față de fiecare membru, iar activitățile de comunicare derulate au ilustrat în mod concret puterea lucrului în comunitate.

Un element important al comunicării a fost organizarea unui press trip în localitățile Căiuți și Coțofănești, din județul Bacău, care a inclus vizite la cele două centre comunitare dezvoltate în cadrul proiectului „Construim Vise”, finanțat prin Apelul 2/2024 și implementat de Romanian Youth Movement for Democracy. La eveniment au participat copii din cele două comunități, jurnaliști de la Radio România Cultural, Radio România Actualități, GenȘtiri și EduPedu, influenceri precum Andreea Retinschi (fotograf) și creatoarea de conținut Ruxandra Gîdei (4fărăunsfert), cadre didactice, primarul localității Căiuți, precum și echipa de proiect și voluntarii organizației implementatoare. În cadrul press trip-ului au fost vizitate centrele comunitare recent create, au fost donate cărți colectate de la angajații Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, au fost organizate ateliere creative pentru copiii din comunitate și au avut loc prânzuri comunitare, menite să încurajeze coeziunea și dialogul local.

Ca parte a demersurilor de comunicare, în perioada martie-mai 2025 a fost derulată campania „Sunt Bine, sunt OK”, dedicată marcării primilor șase ani ai programului „În Stare de Bine”. Această campanie a reprezentat un moment de bilanț pentru program, care, după șase ani de implementare, a cumulat o finanțare de 6,2 milioane de euro, a implicat 4,6 milioane de persoane, a sprijinit 184 de proiecte și 147 de organizații neguvernamentale și a generat mii de activități în domeniile culturii, sportului și vieții sănătoase.

Citat IONUȚ SIBIANcitat program in stare de bine
Prin programul În Stare de Bine, în parteneriat cu Kaufland și datorită ONG-urile care implementează mai departe proiectele, sprijinim comunitățile vulnerabile să își înțeleagă nevoile, să își valorifice punctele forte și să își construiască resurse de reziliență. În 2024, am contribuit la formarea unei societăți mai sănătoase sprijinind 22 de proiecte: 9 dedicate sănătății și bunăstării, 4 în domeniul cultural, 3 în sport și 6 în cadrul apelului special #ÎnStareSăAjut, centrat pe sănătatea emoțională a adolescenților din orașele mici.

La cei 30 de ani ai FDSC, ne reafirmăm misiunea de a mobiliza organizații și resurse pentru a consolida societatea civilă din România, iar programul În Stare de Bine este unul dintre pilonii acestei misiuni. În cei șapte ani de existență, programul a demonstrat că binele are forța de a genera schimbare și de a se multiplica în comunități. Este esențial să continuăm să conectăm oamenii și organizațiile, pentru că doar astfel putem menține România pe un drum democratic, european și orientat spre binele comun.
IONUȚ SIBIANDirector Executiv Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Cele 8 proiecte din domeniul

Viață sănătoasă

au răspuns unor nevoi diverse ale grupurilor vulnerabile, incluzând sprijin pentru persoane cu autism și dizabilități, educație pentru sănătate și viață independentă, prevenirea comportamentelor de risc, a violenței și a sarcinilor nedorite în rândul tinerilor, acces la servicii medicale pentru mame și copii, dezvoltarea încrederii de sine la copii vulnerabili și reducerea inegalităților pentru comunitatea LGBT. Prin intervenții adaptate contextelor locale, proiectele au contribuit la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.

Activitățile desfășurate au inclus servicii de terapie personalizată pentru tineri și adulți cu tulburări din spectrul autist, programe de educație pentru sănătate în comunități școlare dezavantajate bazate pe formarea educatorilor între egali, sprijin pentru copii aflați în dificultate și familiile acestora, precum și acces gratuit la servicii medicale și informare pentru mame și copii din mediul rural. Totodată, proiectele au susținut capacitarea tinerilor pentru promovarea sănătății sexuale și a drepturilor reproductive, prevenirea violenței bazate pe stereotipuri de gen și etnie, creșterea autonomiei și încrederii de sine a copiilor din comunități vulnerabile, sprijinirea copiilor cu dizabilități severe instituționalizați prin procese de reintegrare familială și reducerea inegalităților sociale la nivel național pentru comunitatea LGBT, inclusiv prin acces la servicii psiho-sociale și creșterea nivelului de conștientizare.

Cele 4 proiecte din domeniul

Cultură

au promovat incluziunea prin artă și depășirea barierelor de comunicare, stimularea creativității și a expresiei artistice în rândul copiilor și adolescenților, integrarea refugiaților prin activități culturale, precum și revitalizarea comunităților rurale prin transformarea unor spații locale în centre culturale active. Proiectele au demonstrat potențialul artei de a facilita dialogul, de a consolida identitatea și de a crea punți între oameni și comunități diverse.

Intervențiile au inclus realizarea primului lungmetraj românesc care explorează relația dintre persoanele surde și cele auzitoare, utilizând limba semnelor române ca limbă maternă a comunității persoanelor surde și abordând tema depășirii prejudecăților și barierelor personale. Alte proiecte au oferit copiilor din mediul rural ateliere de teatru, terapie creativă și muzică, finalizate prin spectacole și expoziții, sau au sprijinit integrarea copiilor și adolescenților refugiați din București prin dezvoltarea abilităților de comunicare, exprimare artistică și afirmare a identității culturale. În județul Bacău, două spații din comunități rurale au fost transformate în centre culturale comunitare, care au găzduit activități educaționale și artistice pentru aproximativ 100 de copii și s-au încheiat cu un festival local de teatru și lectură, contribuind la revitalizarea vieții culturale locale.

Cele 3 proiecte din domeniul

Sport

au promovat incluziunea și integrarea socială a persoanelor vulnerabile prin utilizarea activităților sportive ca instrument de dezvoltare personală, creștere a stării de bine și consolidare a relațiilor comunitare. Intervențiile au vizat persoane cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, copii și tineri din comunități defavorizate, precum și copii din mediul rural, punând accent pe acces egal la activități sportive adaptate și pe dezvoltarea abilităților de viață.

Proiectele au inclus programe regulate de sporturi nautice unificate pentru copii, tineri și adulți cu sindrom Down, contribuind la îmbunătățirea sănătății fizice și mentale și la creșterea gradului de integrare socială, atât pentru beneficiari, cât și pentru familiile acestora. În comunitățile din Valea Jiului, terapia prin escaladă a fost utilizată ca metodă de sprijin pentru dezvoltarea încrederii, autonomiei și integrării sociale a copiilor și tinerilor proveniți din medii vulnerabile, fiind extinsă infrastructura locală și creată o rețea comunitară de suport care susține pe termen lung aceste activități. Totodată, un program educațional bazat pe șah a sprijinit copiii din mediul rural în dezvoltarea abilităților cognitive, emoționale și sociale, contribuind la îmbunătățirea stării de bine și fiind susținut inclusiv printr-o componentă de cercetare care a evidențiat impactul practicării șahului asupra beneficiarilor din categorii defavorizate.

Apelul de proiecte

În Stare să Ajut

Apelul „În Stare să Ajut”, lansat pe 7 octombrie 2024 sub tema „Spații sigure pentru adolescenți”, a vizat sănătatea emoțională a tinerilor între 12 și 18 ani din orașe mici, cu mai puțin de 30.000 de locuitori, și a oferit un buget total de 1.000.000 lei pentru 6 proiecte. Inițiativele au urmărit prevenirea izolării sociale, bullyingului, stresului emoțional și problemelor de sănătate mintală, prin crearea de spații sigure și activități participative care să sprijine dezvoltarea emoțională și socială a adolescenților.

Proiectele au inclus ateliere și activități comunitare pentru elevi cu dizabilități și adolescenți din medii vulnerabile, sesiuni de consiliere psihologică, centre mobile de dialog, programe anti-bullying și formarea părinților și cadrelor didactice pentru a susține bunăstarea tinerilor. De asemenea, au fost organizate activități de teatru, explorare prin film, mentorat și dezvoltare personală, precum și remodelarea participativă a spațiilor școlare. Prin aceste acțiuni, aproximativ 500 de adolescenți și părinți au beneficiat direct, iar proiectele au contribuit la crearea unor medii școlare și comunitare incluzive, sigure și suportive, sprijinind atât bunăstarea emoțională a tinerilor, cât și implicarea comunității.

Prin proiectele sprijinite în ediția a 7-a, programul a reușit să ofere acces la servicii sociale, culturale și sportive pentru mii de persoanedin comunități vulnerabile, să susțină sănătatea emoțională a adolescenților din orașe mici, să îmbunătățească incluziunea persoanelor cu dizabilități și să faciliteze integrarea refugiaților. Aceste acțiuni au atins direct problemele sociale prin crearea de spații sigure și incluzive, dezvoltarea de abilități personale și comunitare, dar și prin creșterea gradului de conștientizare asupra importanței solidarității și participării civice.